Sari la conținut

Termeni și condiții de retur

Ultima actualizare: 6 august 2026.

Această pagină descrie condițiile în care poți returna produsele comandate de pe BakersShop.ro, dreptul tău de retragere din contract și garanția legală de conformitate. Vânzător: MOARA DE CEREALE SRL, cu sediul social în București, Sector 1, str. Sfintii Constantin si Elena nr 37, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/7889/2012, CUI RO30405715, telefon 0723757572, e-mail info@moaradecereale.ro.

1. Cadrul legal

Această politică de retur respectă:

  • OUG nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 18/2026 (dispoziții aplicabile de la 19 iunie 2026);
  • OUG nr. 140/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri (garanția legală de conformitate);
  • OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor.

2. Dreptul de retragere din contract (retur necondiționat în 14 zile)

2.1 Ai dreptul să te retragi din contract, fără să indici un motiv și fără alte costuri decât cele directe de returnare a produsului, în termen de 14 zile calendaristice.

2.2 Termenul de 14 zile începe:

  • din ziua în care intri în posesia fizică a produsului comandat;
  • din ziua în care intri în posesia fizică a ultimului produs, dacă ai comandat mai multe produse livrate separat;
  • din ziua în care intri în posesia fizică a ultimului lot sau a ultimei piese, dacă produsul este livrat în mai multe loturi.

2.3 Este suficient să trimiți comunicarea privind retragerea înainte de expirarea celor 14 zile pentru ca termenul să fie respectat.

3. Cum îți exerciți dreptul de retragere

3.1 Poți completa online Formularul de retur, direct pe site, fără să fie necesar să descarci sau să printezi vreun document.

3.2 Poți, de asemenea, să ne transmiți o declarație neechivocă privind decizia de retragere:

  • prin e-mail, la info@moaradecereale.ro;
  • telefonic, la 0723 757 572;
  • prin poștă, la adresa sediului social indicată mai sus.

3.3 Indiferent de modalitatea aleasă, îți vom confirma fără întârziere, pe e-mail, primirea cererii tale de retragere.

3.4 Pentru identificarea comenzii, te rugăm să ne comunici numele, adresa, codul comenzii și, dacă este cazul, numărul de telefon și adresa de e-mail folosite la comandă.

4. Starea produselor returnate

4.1 Ai dreptul să manipulezi și să verifici produsul în același mod în care ai face-o într-un magazin fizic, pentru a-i stabili natura, caracteristicile și modul de funcționare — de exemplu, poți inspecta vizual un produs, dar nu îl poți folosi efectiv și apoi solicita returul.

4.2 Pentru a fi acceptate la retur, produsele trebuie să fie în aceeași stare în care au fost livrate: nefolosite, fără pete, urme de alimente, zgârieturi, îndoituri, tăieturi sau rupturi. Ești responsabil doar pentru diminuarea valorii produsului rezultată din manipulări, altele decât cele necesare pentru determinarea naturii și funcționării acestuia.

4.3 Dacă produsul a fost livrat împreună cu accesorii sau cadouri promoționale, acestea trebuie returnate împreună cu produsul principal; produsele vândute ca set/kit se returnează ca set/kit.

5. Expedierea produsului returnat

5.1 Trebuie să expediezi sau să predai produsul, fără întârzieri nejustificate, în cel mult 14 zile de la data la care ne-ai comunicat decizia de retragere. Termenul este respectat dacă trimiți produsul înainte de expirarea celor 14 zile.

5.2 Costul direct al returnării produsului este în sarcina ta, cu excepția cazului în care produsul este defect, neconform sau a fost livrat greșit din vina noastră — situație în care costul transportului de retur este suportat de MOARA DE CEREALE SRL (vezi secțiunea 7).

6. Rambursarea

6.1 Îți vom rambursa toate sumele primite de la tine, inclusiv costurile de livrare inițiale (cu excepția costurilor suplimentare determinate de alegerea unei alte modalități de livrare decât cea standard, mai ieftină, oferită de noi), în cel mult 14 zile calendaristice de la data la care am fost informați despre decizia ta de retragere.

6.2 Putem amâna rambursarea până la data primirii produsului înapoi sau până la primirea unei dovezi că l-ai expediat, luându-se în calcul data cea mai apropiată.

6.3 Rambursarea se face astfel:

  • pentru comenzile achitate cu cardul — în contul din care a fost efectuată plata;
  • pentru comenzile achitate ramburs — în contul bancar (IBAN) pe care ni-l comunici prin formularul de retur sau prin declarația scrisă.

6.4 Nu percepem niciun comision pentru rambursare, indiferent de modalitatea de plată utilizată inițial.

7. Produse cu defecte sau neconforme — garanția legală de conformitate

7.1 Dreptul de retragere de mai sus este distinct de garanția legală de conformitate, reglementată de OUG nr. 140/2021. Dacă produsul primit este defect, deteriorat la transport, incomplet sau nu corespunde descrierii de pe site, beneficiezi de o garanție legală de conformitate de 24 de luni de la livrare, indiferent de orice garanție comercială oferită suplimentar de producător.

7.2 În acest caz, poți solicita, la alegere, aducerea produsului în conformitate prin reparare sau înlocuire, gratuit, într-un termen rezonabil și fără inconveniente semnificative pentru tine. Dacă repararea sau înlocuirea nu sunt posibile ori nu sunt realizate în termen, poți solicita o reducere proporțională a prețului sau rezoluțiunea contractului (returnarea integrală a sumei plătite).

7.3 Pentru produsele defecte sau neconforme, costul transportului de retur și, dacă este cazul, al reexpedierii produsului reparat sau înlocuit este suportat integral de MOARA DE CEREALE SRL.

7.4 Sesizarea unui defect sau a unei neconformități se face prin aceleași canale de contact indicate la secțiunea 3.2, cu descrierea problemei constatate și, dacă este posibil, fotografii ale produsului.

8. Excepții de la dreptul de retragere

Nu beneficiază de dreptul de retragere necondiționat prevăzut la secțiunea 2:

  • produsele sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau de igienă și care au fost desigilate după livrare;
  • produsele confecționate după specificațiile prezentate de tine sau personalizate în mod clar.

Aceste excepții nu se aplică produselor defecte sau neconforme, pentru care rămâne aplicabilă garanția legală de conformitate descrisă la secțiunea 7.

9. Contact pentru retur

Pentru orice întrebare legată de retur, rambursare sau garanție, ne poți contacta astfel:

Acest document completează Termenii și condițiile generale ale site-ului BakersShop.ro și nu le înlocuiește.

Independently verified
489 reviews