Ca si ingrediente, am folosit o reteta de o combinatie intre o reteta de cozonac normala si una aflata de la Iulian, la atelierul de cozonac organizat de The Hobby, unde am inlocuit drojdia cu 40% maia. Adica nu mai putin de 200 de grame la 500 de grame de faina. Maiaua nu era chiar ceea ce trebuia, fusese hranita cu doar cateva ore inainte, si doar o singura data cu faina alba, de aceea am lasat aluatul mai mult timp sa isi dezvolte reteaua de gluten.

Am folosit faina alba, de cozonac, unt topit – 100 grame, lapte – 200 ml, 3 oua si 200 grame de zahar. In mod normal, trebuiau puse doar galbenusurile de ou. Dar cum am uitat sa punem zaharul si aluatul era deja amestecat, am batut un pic cele 3 albusuri si am amestecat zaharul cu ele. Le-am inglobat cu aluatul, si a iesit ceva super lipicios, care si-a revenit doar cu adaos de faina, cam 100-150 de grame in plus.

In aluat am inclus si stafide, dar de-abia la prima impachetare. Nu le-am dat prin faina si nici nu le-am inmuiat. Alte arome (coaja de lamaie si vanilie, dar si un pic de sare) le-am adaugat de prima data.

Crema am facut-o din alte 3 oua, 250 grame de miez de nuca ras, 3 linguri de zahar si 2 linguri de cacao. Albusurile le-am batut spuma, cu un pic de sare si am omogenizat in ele nuca rasa, zaharul si cacaoa. Cum a iesit destul de compact, am adaugat si galbenusurile, ca si asa nu aveam ce sa facem cu ele. 

Aluatul l-am impachetat de 3 ori, l-am lasat la dospit in forme nu mai mult de 3 ore si l-am copt la 250 de grade 20 minute, apoi la 200 de grade.

Pe deasupra am presarat mac si zahar, dupa ce am udat bine suprafata aluatului cu o pensula inmuiata in apa.

Painea este o paine alba, dulce, cu lapte, unt si seminte de dovleac.Si desigur, impletita, ca amintirile Irinei din copilarie. 

Iata si rezultatul: o paine blonda, mare, pufoasa, usoara, care pe la imbinarile impletirii pare chiar nefacuta. Ei bine, nu este asa, miezul ajungand la temperatura optima de 90 de grade Celsius.

Compozitia este simpla: faina alba, 75% lapte, 10% maia, 2% sare, o mana de seminte, toate ametite pret de cateva minute pe ora, framantate un pic si apoi lasate la dospit peste noapte in fata geamului deschis, in cos de dospire din rachita. Aspectul painii este dat strict de impletire, deoarece painea nu a fost crestata.

Si asa cum spuneam intr-un alt post, fiecare paine are istoria ei. Istoria acestei paini si-a schimbat cursul in ultimul moment, Irina renuntand cu altruism sa mai pastreze bucuria copilariei doar pentru ea. Si pentru ca lui Christine i-a placut atat de mult aceasta paine, ea ne-a trimis urmatorul mesaj, pe care – onorati fiind – vi-l prezentam mai jos.

„Pentru acest dar, acesta lucrare dumnezeiasca facuta de voi, cu atata har si dragoste, am cautat ca, macar in vorbe intelepte si de duh … spuse de altii – sa va rasplatesc.

Am purces la drum si am cautat sa aflu de ce, cand  si cine a potrivit prafurile pentru a face o paine. I-am vizitat pe egipteni, insa ei, morti fiind, nu au reusit sa imi dezlege misterul..insa am zarit o paine pe peretii cavoului unui faraon care a domnit acum 3.000 de ani i.e.n. am inteles ca foloseau painea ca ofranda pentru zei. 

Mai tarziu – peste cativa ani –  painea a fost folosita ca moneda de schimb. Se spune, un agricultor era platit cu trei paini pentru o zi de munca. Inca de pe vremea grecilor si romanilor antici se discuta daca painea neagra este mai sanatoasa decat cea alba. Aceasta reprezinta o marturie clara a faptului ca aparusera si nutritionistii… Astazi nu mancam paine pentru ca „ingrasa” de aceea am tinut regim 2 saptamani inainte si voi mai tine doua dupa pentru ca am sa savurez painea daruita de voi fara a ma gandi ca m-am ingrasat  😉 

…. 

Cu drag multumesc Domniilor Voastre pentru har si pentru dar!

Christine”

Si noi iti multumim, Christine, pentru aceste cuvinte atent alese si din suflet culese. Promitem sa fim intotdeauna la fel de dedicati in ceea ce facem, pentru ca astfel de aprecieri dau un alt sens mestesugului prepararii painii artizanale.